Peste 30 de elevi din Sibiu au fost retrași din școlile de stat pentru homeschooling. Sistemul nu este recunoscut în România

Părinții a peste 30 de elevi din județul Sibiu au decis să-și retragă copii din școlile de stat și să opteze pentru diferite forme de învățare acasă (homeschooling). Reprezentanții Inspectoratului Școlar spun, însă, că acest sistem de învățare nu este recunoscut prin lege în România și în cazul în care se va dori întoarcerea învățământul de masă sau susținerea Evaluării Naționale, trebuie ca aceste studii să fie echivalate printr-un examen la toate disciplinele din planul cadru, examen susținut într-o școală. Această situație se regăsește în mai multe orașe din țară, iar Ministerul Educației le-a cerut deja inspectoratelor școlare din toată țara să facă verificări în școlile publice şi în cele private acreditate pentru a identifica situațiile în care elevii au renunțat la sistemul clasic de educație în favoarea sistemului de tip homeschooling.
Părinții a 31 de elevi din județul Sibiu au decis să-și retragă copii din școlile de stat și să opteze pentru diferite forme de învățare acasă (homeschooling) de la începutul anului școlar trecut și până în semestrul II al acestui an școlar. Potrivit inspectorului prof. Constantin Dincă, purtător de cuvânt al ISJ Sibiu, o parte dintre părinți au optat pentru cursuri on line la școli confesionale din țări precum America sau Marea Britanie, școli care nu sunt recunoscute nici în țările lor. Alți părinți au explicat retragerea elevilor prin motive legate de pandemia de COVID.
„Unii dintre ei au mers pe școli confesionale. Învață de acasă, un fel de homeschooling dar au ore on line la școli confesionale din Marea Britanie sau America, școli care nu sunt recunoscute nici la ei. Alți părinți au avut motive legate de pandemie”, spune inspectorul.
În principiu acești copii nu riscă nimic, dar, în momentul în care se pune problema revenirii în învățământul de masă sau susținerea unor examene naționale aceștia trebuie să-și echivaleze studiile prin examene la fiecare disciplină pe toți anii în care au studiat acasă. Examenele vor fi susținute în școala în care vor să se întoarcă.
„Dacă vor să se întoarcă la o școală publică sau să-și susțină examenele naționale trebuie să știe că sistemul acesta nu poate fi echivalat și trebuie să dea examene pentru fiecare an în parte pe care l-au studiat acasă, în școala în care vor să se întoarcă. Ei nu au foaie matricolă și atunci trebuie să-și completeze această foaie matricolă nu notele obținute la examene. Examenele vor fi susținute pentru fiecare materie în parte”, mai spune profesorul Constantin Dincă.
Potrivit datelor obținute de la inspectorat, acești elevi au fost retrași din învățământul primar și gimnazial. Din Sibiu s-au retras de la Școala Gimnazială Nr. 18, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială Nr. 21, Constantin Noica și Liceul de Artă. Din Mediaș au fost retrași copii de la Școala „Hermann Oberth” și de la Şcoala gimnazială „Báthory István”, iar în restul județului au mai fost astfel de situații la Școala Nr. 3 din Cisnădie, la Școala din Cârța și la Școala Gimnazială 2 „Andrei Șaguna” din Șura Mare.
Și la nivel național există multe cazuri în care părinții și-au retras copiii de la școlile de stat pentru a-i educa acasă. În acest context, Ministerul Educației le-a cerut deja inspectoratelor școlare din toată țara să facă verificări în școlile publice şi în cele private acreditate pentru a identifica situațiile în care elevii au renunțat la sistemul clasic de educație în favoarea sistemului de tip homeschooling.