Trei evenimente sunt organizate în Sibiu de Ziua Forțelor Terestre și Ziua Veteranilor de RăzboiTrei evenimente sunt organizate în Sibiu de Ziua Forțelor Terestre și Ziua Veteranilor de Război

26 aprilie 2022
Trei evenimente sunt organizate în Sibiu de Ziua Forțelor Terestre și Ziua Veteranilor de RăzboiTrei evenimente sunt organizate în Sibiu de Ziua Forțelor Terestre și Ziua Veteranilor de Război

 

Reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu anunță evenimentele organizate cu ocazia Zilei Forțelor Terestre și a Zilei Veteranilor de Război. Este vorba despre trei evenimente organizate în două zile. Astfel, joi, 28 aprilie, începând cu ora 10.00, la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar va avea loc ceremonia de depuneri de coroane și jerbe de flori. Tot în 28 aprilie, începând cu ora 10.00 în Sala Mare a Cercului Militar, are loc expoziția fotografică „Veniți de luați lumină de la sfinții care au ales să umble încă pe Pământ!”, a artistului Ionuț Văidean. Vineri, 29 aprilie, începând cu ora 10.00 la „Monumentul Veteranilor” – din Pădurea Dumbrava are loc ceremonia de depuneri de coroane și jerbe de flori pentru cinstirea memoriei Eroilor Neamului.

Evenimentele sunt organizate în colaborare cu administrația publică locală, Mitropolia Ardealului și Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război Filiala Sibiu. Toate persoanele care doresc să participe la ceremoniile dedicate Zilei Forțelor Terestre și Zilei Veteranilor de Război sunt aşteptate de către organizatori la monumentele şi orele precizate anterior.