Limba arabă se poate învăța în Sibiu. Un modul de 6 săptămâni costă 720 de lei
”Pe baza cererilor am inițiat acest program. Am avut mai multe solicitări, am fost întrebați de ce nu organizăm un curs de limbă arabă. Sunt multe familii mixte în Sibiu, cu unul dintre părinți vorbitori de limbă arabă și există această cerere ca celălalt părinte și copiii să învețe și ei limba arabă. Sunt copii născuți în Sibiu care vor să înceapă să învețe limba celuilalt părinte. La numai o zi după ce am publicat anunțul pe pagina de Facebook deja ne-au contactat cinci familii care au anunțat că se înscriu”, spune Fawzia G. Rehejeh
Pentru nivelul începător/mediu, modului cursului este de 6 săptămâni, cu o frecvență de două ori pe săptămână, iar prețul este de 720 de lei.
”Limba arabă este vorbită de peste 420 de milioane de oameni în toată lumea și este limbă liturgică pentru aproape 2 miliarde de musulmani. Lingviștii au identificat 32 de variante ale limbii arabe, însă dincolo de toate aceste cifre și statistici, araba este limba poeziei, filosofiei și culturii.
Cursurile vor fi organizate de vorbitori nativi de limba arabă, cu experință în predarea limbii arabe”, anunță Centrul Cultural Arab din Sibiu. pe pagina de Facebook.
Sursa foto: Pixabay