Salariul mediu brut în județul Sibiu a urcat la 5.445 de lei, cel mai mare din regiune

05 mai 2021
Salariul mediu brut în județul Sibiu a urcat la 5.445 de lei, cel mai mare din regiune

Cele mai recente date ale Direcției Regionale de Statistică Alba arată că sibienii câștigă cel mai mare salariu brut din sudul Transilvaniei, depășind județul Brașov și având peste 1.300 în comparație cu județul Harghita.
Diferenţa dintre cel mai mare şi cel mai mic câştig salarial mediu brut înregistrate în luna februarie în Regiunea Centru, respectiv în judeţul Sibiu şi în judeţul Harghita, este de peste 1.300 de lei, potrivit datelor transmise miercuri, AGERPRES, de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.

"În luna februarie 2021, câştigul salarial mediu brut (calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune) a fost de 5.014 lei, (...), în scădere faţă de luna anterioară cu 2,4% şi cu 5,2% mai mare faţă de luna corespunzătoare din anul anterior. Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu (5.445 lei), iar cel mai mic în Harghita (4.144 lei)", se menţionează într-un comunicat remis AGERPRES.

Astfel, diferenţa dintre cele două câştiguri medii brute este de 1.301 lei.

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal net pe regiune, acesta a fost de 3.064 lei, mai mic cu 2,3% faţă de ianuarie şi cu 5,4% mai mare faţă de februarie 2020. Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost de 3.321 lei, înregistrată în judeţul Sibiu, iar cea mai mică în judeţul Harghita, de 2.546 lei.

Faţă de ianuarie, câştigul salarial mediu net a înregistrat scăderi în judeţele Alba, Braşov, Harghita, Mureş şi Sibiu şi o creştere uşoară în judeţul Covasna.

"Comparativ cu luna corespunzătoare din anul anterior, câştigul salarial mediu net a înregistrat creşteri în majoritatea judeţelor Regiunii Centru, astfel: Braşov (+8,2%), Covasna (+8,0%), Mureş (+7,6%), Sibiu (+5,26%) şi Alba (+0,5%), în timp ce în judeţul Harghita s-a înregistrat o scădere de -1,4%", arată DRS Alba.

Efectivul de salariaţi înregistrat în Regiunea Centru la sfârşitul lunii februarie 2021 a fost de 685.671 persoane, din care 55,6% îşi desfăşurau activitatea în cadrul serviciilor, 42,0% în industrie şi construcţii şi doar 2,4% în în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit.