Paradoxal, pandemia a ajutat finanțele ULBS: Soldul a crescut cu 70%, la peste 51 de milioane de lei
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu nu are nicio datorie și dispune în conturi de un sold total de peste 51 de milioane de lei, aproximativ 70% din acești bani cumulându-se în ultimul an, marcat de pandemie.
Conducerea Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că ultimul an financiar a fost unul foarte bun, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie. Soldul universității sibiene a crescut astfel de la 29,8 milioane de lei la peste 51 de milioane de lei.
”Acest sold nu s-a făcut în detrimentul investițiilor. Am avut cel mai bun an din punct de vedere al investițiilor la universitate, în comparație cu tot ce a fost înainte. Dacă în medie investițiile însumau 2,5-2,7 la sută din bugetul total al universității, în 2019 procentul de investiții fiind de 2,64%, noi am urcat acest procent la aproape 7% anul trecut. Deci, cu alte cuvinte, am avut o creștere a investițiilor mai mult decât consistentă. Și cu toate acestea am reușit să avem și un sold foarte bun”, a declarat rectorul ULBS, Sorin Radu.
Ce face ULBS cu banii?
Conducerea Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu a detaliat și direcțiile în care vor fi cheltuiți, în perioada următoare, o mare parte din banii amintiți mai sus.
”Am creat acest sold pentru a avea o bază solidă de investiții în acest an și anii următori. Noi am pregătit un număr de proiecte și avem deja două în derulare prin POR (Program Operațional Regional n. r.), care înseamnă și cofinanțare din partea universității. Mai mult decât atât pregătim alte cinci proiecte și sperăm să le putem depune odată cu deschiderea competiției la ADR Alba. Toate aceste proiecte înseamnă costuri, înseamnă nu doar costuri de scriere și întocmire, inclusiv a proiectelor tehnice, ci și costuri de implementare, în ipoteza în care le vom câștiga, vor fi eligibile. Drept urmare, în mod responsabil pregătim bugetul universității pentru faza în care aceste proiecte vor fi eligibile”, a detaliat rectorul Sorin Radu.
Investiții curente
În afara proiectelor cu finanțare europeană, universitatea sibiană are în desfășurare numeroase investiții curente.
”Planul de investiții al universității în acest an este foarte, foarte ambițios. Dacă investițiile în 2019 se ridicau undeva în jurul a trei, patru milioane de lei, în acest an am propus peste 16 milioane de lei, dar cred că vom ajunge undeva la 20 de milioane de lei investiții. Drept urmare, aceste economii, le vom folosi strict pentru partea de investiții, nu le vom folosi pentru creșteri salariale. Urmărim să sprijinim cât de mult se poate studenții, în sensul de a oferi granturi, scutiri de taxe și alte facilități, de a oferi servicii de calitate studenților. Nu vor fi duse aceste fonduri către creșteri salariale sau alte artificii în zona socială”, a concluzionat rectorul Sorin Radu.