4,6 milioane de euro a primit FITS de la Ministerul Culturii, în ultimii 10 ani. Cei mai mulți bani au venit de la miniștrii PSD
Social-democrații au avut în această perioadă miniștri în 4 ani, liberalii au avut miniștri în alți 4 ani, UDMR în doi ani, iar într-un alt an, Ministerul Culturii a avut șef un independent.
Ministrul Romașcanu: ”Anul trecut Ministerul Culturii a dat pe salarii aproape 70 % din banii pe care i-a avut. Ca să ai 30 % pentru proiecte și pentru altceva este greu de imaginat
Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, s-a plâns la Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la FITS, că bugetul instituției nu permite finanțarea de programe culturale, deoarece 70% din acesta este consumat exclusiv de salarii.
”Dacă nu reușești să te bați cu succes pentru bugetul ministerului tău, pentru cele de zi cu zi, pe parcursul anului, alături de colegii tăi din guvern, ești statuie la un minister nefuncțional. Am avut aceste situații și o repet: anul trecut Ministerul Culturii a dat pe salarii aproape 70% din banii pe care i-a avut. Ca să ai 30% pentru proiecte și pentru altceva este greu de imaginat”, a declarat ministrul.
El a cerut administrațiilor locale să se implice mai mult, din punct de vedere financiar, în privința susținerii financiare ale instituțiilor de cultură, chiar și în cazul teatrelor naționale.
„Cred că fiecare instituție națională care este acum în subordinea Ministerului Culturii și-ar regăsi mai bine locul în subordinea autorităților locale, pentru că ele sunt cele care beneficiază primele de pe urma lor. Sau măcar o dublă administrare, pentru că de cele mai multe ori Ministerul Culturii nu are bani să repare ce are de reparat. Sigur, primăriile au mai mulți bani. Trebuie găsită aici o variantă pentru a împărți responsabilitățile cu cei care beneficiază cu adevărat, pentru că Teatrul Național din Craiova e al Ministerului Culturii, dar e al craiovenilor, până la urmă. La fel se întâmplă la Iași sau la Târgu-Mureș… Patrimoniul este cel mai important lucru de care trebuie să se ocupe Ministerul Culturii și finanțarea proiectelor culturale”, a transmis Romașcanu.
El a explicat că Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) sau Transilvania International Film Festival (TIFF) nu pot primi mai mulți bani de la minister pentru că nu sunt suficiente fonduri.
”Dacă nu reușești să te bați cu succes pentru bugetul ministerului tău, pentru cele de zi cu zi, pe parcursul anului, alături de colegii tăi din guvern, ești statuie la un minister nefuncțional. Am avut aceste situații și o repet: anul trecut Ministerul Culturii a dat pe salarii aproape 70% din banii pe care i-a avut. Ca să ai 30% pentru proiecte și pentru altceva este greu de imaginat”.
Ministrul a mai precizat că Ministerul Culturii are 95 de instituții în subordine, aproape 6000 de angajați și tot atâția colaboratori.
Constantin Chiriac: Prima mea întrebare pentru fiecare primar era: Cât e bugetul pentru Cultură
FITS primește finanțare din partea Primăriei Sibiu în fiecare an, însă banii sunt alocați prin intermediul Teatrului Național Radu Stanca.
Directorul festivalului, Constantin Chiriac, susține că banii acordați culturii se întorc, în orice comunitate, în folosul locuitorilor.
”Sibiul este un oraș care nu a fost cucerit niciodată și care și-a deschis porțile pentru artiști. Este cel mai bun exemplu de felul cum o comunitate a fost schimbată integral prin actul cultural. Am fost timp de patru ani membrul juriului Comisiei Europene pentru Capitale Culturale și în foarte multe orașe pe care le-am și jurizat am fost ales de colegii mei președinte de juriu.
Prima mea întrebare pentru fiecare primar era: Cât e bugetul pentru Cultură? De obicei era un răspuns între un 0 virgulă ceva și maxim 1 virgulă ceva. Cel mai mare buget a fost la Wroclaw cu 4,9% – un buget impresionant.
Știți cât are Sibiul? 14%. Este cel mai mare buget din lume. Grație acestui buget aducem înapoi bugetului consolidat al orașului 18%. Este cel mai bun exemplu cum cultura este un motor de dezvoltare nu numai economică, ci și de punere pe harta lumii a ceea ce înseamnă Sibiul.
Îmi amintesc, când am fost în fața juriului Comisiei Europene, una dintre întrebări a fost „Câte hoteluri de 4 stele aveți?” – Niciunul! „De 5?” – Niciunul! „De 3?” – 8!
Acum sunt cinci de 5 stele, 29 de 4 stele, cu zecile de 3 stele. Nu mai vorbesc de pensiuni. Dar ce s-a schimbat cel mai mult este publicul. Faptul că avem cam 68% din publicul spectator sub 25 de ani este cel mai mare câștig. O investiție în viitor”, spunea Chiriac într-un interviu acordat publicației România Liberă.
Miniștrii Culturii din ultimii 10 ani:
21 decembrie 2012 – 17 decembrie 2013 - Daniel Constantin Barbu (PNL)
17 decembrie 2013 – 26 februarie 2014 - Gigel Știrbu (PNL)
5 martie - 9 octombrie 2014 - Hunor Kelemen (UDMR)
24 noiembrie - 17 decembrie 2014 - Csilla Hegedüs (UDMR)
17 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015 - Ionuț Vulpescu (PSD)
17 noiembrie 2015 – 3 mai 2016 - Vlad Alexandrescu (Independent)
3 mai 2016 - 4 ianuarie 2017 - Corina Șuteu (Independent)
4 ianuarie 2017 - 29 iunie 2017 - Ionuț Vulpescu (PSD)
29 iunie 2017 - 29 ianuarie 2018 - Lucian Romașcanu (PSD)
29 ianuarie 2018 - 20 noiembrie 2018 George Ivașcu (PSD)
20 noiembrie 2018 - 4 noiembrie 2019 - Valer-Daniel Breaz (PSD)
4 noiembrie 2019 – 24 noiembrie 2021 — Bogdan Gheorghiu (PNL)
24 noiembrie 2021 – prezent — Lucian Romașcanu (PSD)
Finanțarea primită de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu în perioada 2012 - 2022
2012 – 1.000.000 lei (PNL)
2013 – 800.000 lei (PNL)
2014 – 1.000.000 lei (UDMR)
2015 – 1.600.000 lei (UDMR)
2016 – 2.000.000 lei (independent)
2017 – 2.500.000 lei (PSD)
2018 – 3.000.000 lei (PSD)
2019 – 2.700.000 lei (PSD)
2020 – 700.000 lei (PNL)
2021 – 3.399.892 lei (PNL)
2022 – 4.500.000 lei (PSD)
Total: 23,19 milioane de lei (4,63 milioane euro)
Alocările pentru festival în funcție de culoarea politică a miniștrilor:
PSD – 12,7 milioane lei
PNL – 5,89 milioane lei
UDMR – 2,6 milioane lei
Independenți – 2 milioane lei