Două sibience se întroc vicecampioane europene de la Campionatul de Alergare Montană Masters din Franța

În acest weekend Lăcrămioara Teodorescu și Ghizela Vonica au participat împreună cu echipa de atletism masters a României la Campionatul European de Alergare Montană Masters desfășurat în localitatea La Feclaz din sudul Franței. Ele au fost singurele sibience din lot, ambele fiind membre ale Clubului Sportiv Comunitar Sibiu.
Lăcrămioara Teodorescu și Ghizela Vonica pe podium
Lăcrămioara Teodorescu a participat la cursa scurtă de 10 km cu 700 diferența de nivel, unde împreună cu echipa s-a clasat pe locul 2.
Ghizela Vonica a participat la cursa de maraton, cu 2.100 diferență de nivel, clasându-se împreună cu echipa tot pe locul 2.
Atât Lăcrămioara cât și Ghizela ai obținut primii timpi în echipele din care au făcut parte. La acest campionat au participat atleți din 15 țări europene, cei mai numeroși fiind din Franța, apoi Italia.
„Rezultatele obținute la acest campionat au înesmnat pentru noi o recunoaștere a efortului depus la antrenamente”, a declarat pentru Turnul Sfatului Lăcrămioara Teodorescu. Fetele se vor întoarce acasă pentru a sărbători victoria alături de colegii din Clubul Sportiv Comunitar Sibiu.