Tursib a cumpărat două noi autocare pentru traseul turistic către Păltiniș

19 ianuarie 2022
Tursib a cumpărat două noi autocare pentru traseul turistic către Păltiniș

2,1 milioane de lei, la care se adaugă TVA, este valoarea contractului semnat de conducerea Tursib pentru achiziționarea a două noi autocare. Acestea vor fi folosite pe traseul 22, cel care leagă Sibiul de Păltiniș, pentru care societatea mai are un singur mijloc de transport.

Anadolu Automobil Rom SRL este societatea selectată pentru furnizarea celor două noi autocare, în urma unei proceduri de achiziție publică lansată în luna octombrie a anului trecut și la care au mai depus ofertă cei de la MHS Truck&Bus SRL. Contractul a fost semnat pe 10 ianuarie, dată de la care se calculează termenul de cel mult patru luni în care trebuie livrate cele două autocare.

Acestea vor avea motorizare diesel Euro6, 55 de locuri pe scaune rabatabile pentru pasageri, două uși, sistem de aer condiționat, cârlig de remorcare pentru remorca destinată bicicletelor și celelalte dotări specifice unor astfel de mijloace de transport în comun. Pe lângă furnizarea celor două autocare, caietul de sarcini prevede și furnizarea unui echipament de diagnosticare OBD (calculator motor, suspensie, frânare, climatizare și alte instalații care pot fi diagnosticate).

În plin sezon a mai rămas un autocar

În urma accidentului de la finele lunii noiembrie a anului trecut, unul din cele două autocare pe care Tursib le are alocate pentru traseul 22 (Sibiu – Păltiniș) a fost avariat. Și nu a mai putut fi reparat până în prezent. Prin urmare, în plin sezon de iarnă, Tursib-ul mai operează pe traseul turistic cu un singur autocar. ”Pentru siguranța pasagerilor, capacitatea de transport nu poate fi mărită”, precizează reprezentanții Tursib pe site-ul propriu.

În urmă cu un an, tocmai pentru a susține turismul din Păltiniș și la cererea operatorilor din stațiunea montană a Sibiului, reprezentanții societății de transport în comun au decis să suplimenteze frecvența curselor în intervalul februarie - martie.

În prezent, Sibiul este legat de Păltiniș prin trei curse pe zi, inclusiv în weekend: cursa de 07:00, 11:00 și, respectiv, 16:00. 

https://ponorogo.imigrasi.go.id/img/https://ponorogo.imigrasi.go.id/camps/https://pmnaker.singkawangkota.go.id/imgs/https://dishub.singkawangkota.go.id/pulsa/https://ponorogo.imigrasi.go.id/class/https://ponorogo.imigrasi.go.id/wp/https://ponorogo.imigrasi.go.id/bin/https://fmipa.unesa.ac.id/produk/slotpulsa/https://fmipa.unesa.ac.id/produk/togel/https://pmnaker.singkawangkota.go.id/products/pulsa/https://ponorogo.imigrasi.go.id/pulsa/https://inspektorat.tanatidungkab.go.id/produk/situs-toto/https://inspektorat.tanatidungkab.go.id/produk/slot-toto/https://inspektorat.tanatidungkab.go.id/produk/slot-pulsa/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/slotnexus/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/sbobet/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/kbtt/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/slot-kamboja/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/products/mposlot/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/products/nuri77/slot bonushttps://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/products/togel-cambodia/https://sigaul.butonkab.go.id/produk/situs-nexus/https://sigaul.butonkab.go.id/produk/situs-mpo/https://sigaul.butonkab.go.id/produk/situs-toto/https://sigaul.butonkab.go.id/produk/SLOT-BNI/https://statik.unesa.ac.id/simbajanesa/https://sigaul.butonkab.go.id/produk/situs-slot-888/https://dev-tkdn.bki.co.id/produk/nuri77/index.php/https://ponorogo.imigrasi.go.id/archive/https://ponorogo.imigrasi.go.id/web/https://semnasbiologi.conference.unesa.ac.id/slotpulsa/https://sigaul.butonkab.go.id/produk/slotpulsa/https://portal.webguruawards.com/situsgemilang77/https://siasy.uin-suska.ac.id/vendor/slotpulsa/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/nr/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/ks/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/mp/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/gm/https://pmnaker.singkawangkota.go.id/products/toto/https://ponorogo.imigrasi.go.id/products/pulsa/https://ponorogo.imigrasi.go.id/products/thailand/https://e-learning.poltekpel-banten.ac.id/slot-thailand/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/products/slot4d/https://ponorogo.imigrasi.go.id/products/toto/https://ponorogo.imigrasi.go.id/products/slot777/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/products/slot-deposit-dana/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/products/slot-toto-togel/https://pmb.pasca.iaisyarifuddin.ac.id/products/gemilang77/https://rsudhanafie.bungokab.go.id/products/pulsa5000/https://elearningfis.unimed.ac.id/slot-dana/https://elearningfis.unimed.ac.id/slot-pulsa/https://elearningfis.unimed.ac.id/slot-qris/https://elearningfis.unimed.ac.id/slot-thailand/https://elearningfis.unimed.ac.id/slot77/https://elearningfis.unimed.ac.id/slot777/https://elearningfis.unimed.ac.id/slot88/https://elearningfis.unimed.ac.id/situs-toto/https://elearningfis.unimed.ac.id/toto-macau/https://elearningfis.unimed.ac.id/pulsa/https://elearningfis.unimed.ac.id/slot-gacor/https://e-learning.poltekpel-banten.ac.id/slot-thailand/https://dishub.singkawangkota.go.id/products/gemilang77/https://ecsfrtest.mycloudportal.net/produk/situs-togel/