Roșia Montană a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO

Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a admis, marți, candidatura sitului Roşia Montană pentru a fi adăugat pe lista siturilor protejate de instituţie. Decizia a fost luată fără obiecții și fără amendamente, scrie digi24.ro
Lista Patrimoniului Mondial a fost deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) ca sit natural şi a fost continuată cu o serie de situri culturale: sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mănăstirea Hurezi (1993), Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei (1999), Centrul Istoric Sighişoara (1999), Biserici de lemn din Maramureş (1999). Un alt sit natural înscris în lista UNESCO - Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei.