265 de magazine Lidl, din toată țara, au fost amendate de ANPC cu peste 3,5 milioane lei
În cursul lunii august 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul întregii țări. Potrivit comisarilor au fost controlate 265 de magazine, iar, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat sancțiuni.
În urma controalelor făcute de comisarii ANPC la magazinele LIDL din țară, în 24 de unități a fost oprită temporar activitatea comercială, până la remedierea deficiențelor, iar patru magazine au fost închise pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni. De asemenea au fost aplicate 347 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, 144 avertismente și oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valore de aproximativ 75.000 lei.
„Nu știu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam și în trecut: NU SUNTEM PELICANII EUROPEI! Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, TREBUIE RESPECTAT! Renovați, curățați, aduceți produse de calitate, nu mai căutați variante să ne determinați să “o luăm mai ușor”! Dacă la voi acasă este ordine și curățenie, considerați și această țară și pe cetățenii ei, ca parte din Europa! Merităm să fim tratați onorabil! Ce părere aveți?”, transmite Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Abaterile de la legislație constatate de comisarii ANPC
- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
- comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte
- comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingredient de pe etichetă)
- neconcordanțe între valoarea prețului înscrisă pe etichetă și cea afișată pe produs, precum și între prețul de la raft comparative cu cel de la casa de marcat
- comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite
- comercializarea unor ouă neigienizate
- comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind mențiunea “produse din produse congelate”, cu ambalaj - deteriorat, fără a exista mănuși de unică folosință la servire
- utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre
- utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse
- existența unor insecte vii în spațiul de preparare și coacere
- folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar
- deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română)
- utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr
- comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate
- comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate
- nerespectarea regimului promoțiilor (neafișarea perioadei de desfășurare a promoției, neafișarea prețului nou și a prețului vechi de comercializare a produsului aflat în promoție, calcul eronat al procentului de reducere)
- folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu pavement deteriorate
- existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare
- comercializarea unor produse cosmetice fără eticheta tradusă în limba română
- utilizarea unor cântare care înregistrau erori
- nerespectarea regimului de temperature de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători
- existența unor neconcordante între denumirea dată de producător produsului și cea de pe eticheta de la raft.