Sibiul, întrecut de Brașov, Iași și Târgoviște în competiția „Destinația Anului 2022”. Am primit o mențiune specială

30 aprilie 2022
Sibiul, întrecut de Brașov, Iași și Târgoviște în competiția „Destinația Anului 2022”. Am primit o mențiune specială

 

A doua ediție a competiției „Destinația Anului 2022” și-a ales finaliștii. Sibiul a participat în acest an la categoria de City Break, dar nu a fost printre preferatele publicului și ale juriului, cele trei orașe finaliste la această categorie fiind Brașov, Iași și Târgoviște. Chiar și așa, membrii juriului au acordat o recomandare specială pentru orașul nostru.

Peste 21.000 de români au nominalizat destinațiile lor preferate pe site-ul competiției. De asemenea, un juriu format din 25 de bloggeri şi experți în turism a desemnat destinațiile care s-au calificat în finală.

Top trei orașe în categoria City Break

Criteriile care au stat la baza jurizării au fost: atractivitatea obiectivelor şi experienţelor turistice din destinaţie, implicarea comunităţii evidenţiată prin investiţii în infrastructură şi acţiuni de promovare realizate în ultimii doi ani și puterea brandului de destinaţie, arată Pagina de Media.

La categoria City Break, Brașov a avut cel mai mare punctaj total, cu cel mai mare număr de nominalizări din partea publicului. Regiunea Moldovei şi Bucovinei a fost câştigată de Iași, iar Târgoviște a avut cel mai mare punctaj în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea.

Topul localităților turistice

În ediția din acest an, votul publicului a fost cel care a cântărit mai mult, în proporţie de două treimi în raport cu votul juriului. Scorul fiecărei destinaţii a fost calculat pe baza votului publicului şi a votului juriului, iar localitatea aflată pe primul loc în regiunea şi categoria ei a mers mai departe în etapa Finalei Naţionale.

La categoria „Localităţi Turistice”, toate cele trei câştigătoare ale etapei regionale sunt destinaţii de munte: Toplița, Brezoi şi Dărmănești.

Sibiul, o recomandare specială

Deși nu a fost pe lista orașelor finaliste, membrii juriului au acordat o recomandare specială pentru Sibiu în categoria „City Break” şi pentru Sfântu Gheorghe – Delta Dunării în categoria „Localităţi Turistice”.

Primăria Sibiu îndemna sibienii încă de la finalul lunii martie să-și voteze orașul în această competiție. Deși au avut timp până în 10 aprilie să nominalizeze Sibiul ca destinație de City Break, orașul nostru nu s-a aflat pe lista finalistelor.

„Acesta este un demers inițiat pentru a relansa destinația turistică Sibiu și a o prezenta din nou în fața celor care caută o destinație pentru un city break, după ce restricțiile impuse în contextul pandemic au fost ridicate atât în România, cât și în Europa, permițând astfel reluarea deplasărilor turistice”, transmiteau reprezentanții primăriei Sibiu la acel moment.

Sibiul s-a prezentat în această competiție ca:

- oraș festivalier, cu o agendă bogată de evenimente culturale și sportive;

- oraș smart care se adaptează noilor trenduri în turism (prin aplicații precum Sibiu City App, experiențe informații digitalizate la Centrul de Informare Turistic, multimedia VR în Muzeul ASTRA);

- oraș verde și activ, ce investește în alternative eco la transportul cu autovehiculul, prin trecerea spre un transport public ecologic și crearea infrastructurii pentru utilizarea bicicletei. Sibiul este o destinație ce oferă experiențe în mijlocul naturii, posibilitatea de a face drumeții în Pădurea Dumbrava, Muzeul Astra și în stațiunea Păltiniș datorită traseelor de drumeție recent remarcate prin programul „Anii Drumeției”;

- oraș boem și romantic, o destinație de city-break ideală pentru îndrăgostiți ori curioșii dornici să exploreze patrimoniul arhitectural și istoria locală;

- oraș inovativ și orientat mereu spre nou, care caută mereu să se reinventeze, prin experiențe noi (cum ar fi, redeschiderea Băii Populare Sibiu după reabilitarea clădirii istorice și transformarea acesteia într-un veritabil spa, redeschiderea turnurilor de pe str. Cetății după ce au fost puse corespunzător în lumină sau amenajarea Lacului lui Binder.

În etapa finală a competiției, prezentatoarea Gianina Corondan se pregăteşte sa viziteze cele șase destinaţii câştigătoare în regiunea si categoria lor, împreună cu o echipă completă de producţie TV pentru a descoperi atracţiile şi noutăţile locului.

Oraşele din finală vor beneficia şi de promovare în presa internaţională şi la mari târguri de turism din Europa.

Destinaţia Anului este o competiţie de promovare a turismului intern aflată la a doua ediţie. Aceasta este organizată în parteneriat cu Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi Alianţa Pentru Turism