Planurile unui nou Lidl, aproape de centrul Sibiului, intră în Consiliul local
Magazinul propus ar urma să aibă o suprafață totală de 2.165 de mp, alături de vor fi amenajate 54 de locuri de parcare. O cincime din terenul vizat de noul magazin (1.500 de mp) va fi transformată în zonă verde. ”Având în vedere că terenul ce face obiectul acestei documentații se află într-o zonă cu un puternic caracter rezidențial, investitorul propune și o zonă verde amplasată spre strada Bâlea, care va crea o mai bună imagine dinspre stradă și va masca fațada clădirii, deși aceasta va fi tratată precum o fațadă falsă. Aceasta va funcționa precum un spațiu tampon între cele două zone, cea de locuire și cea de retail”, promit reprezentanții investitorului.
Noul centru comercial ar urma să poată fi accesibil cu mașina din două străzi: strada Fabricii și strada Bâlea.
A doua încercare
Planul urbanistic de detaliu al magazinului propus pe strada Bâlea va fi supus votului consilierilor locali în ședința de joi. Este pentru a doua oară când documentația urbanistică a unui magazin Lidl cu acces din strada Bâlea este supusă votului. Prima documentație a fost elaborată în 2016, dar nu a mai ajuns a fi implementată.
Față de varianta propusă acum cinci ani pe același teren, Lidl propune acum un magazin cu o suprafață ușor redusă (2.165 de mp acum față de 2.450 de mp în 2016). În plus, parcarea este mult redusă: în 2016 era gândită o parcare pentru 100 de mașini, acum fiind propuse 54. De asemenea, diferit față de planurile de acum cinci ani este și accesul auto din strada Fabricii.