Spectatorii pot participa din nou la competiţiile sportive, doar până la ora 21:00 și în limita a 30% din capacitate
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat că măsura a fost adoptată în prima şedinţă a noului Guvern.
"Este o primă măsură în favoarea sportului, pe care noul guvern o adoptă din prima zi, după cea de reorganizare a MTS ca Ministerul Sportului. Desigur, este nevoie de multă responsabilitate şi pe mai departe. Este nevoie de respectarea măsurilor în vigoare şi de continuarea campaniei de vaccinare, pentru că doar aşa putem limita efectele negative ale acestei pandemii şi reveni spre normalitate", a declarat Ministrul Sportului, Eduard Novak.
Participarea la aceste activităţi este permisă doar pentru persoanele care deţin certificat verde, respectiv cele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi cele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
"Accesul spectatorilor în tribune este permis doar în intervalul orar 05:00-21:00. Această măsură reprezintă un câştig major pentru sport, sportivi şi iubitorii sportului", se mai arată în documentul citat.
Regulile generale aplicabile evenimentelor sportive în aer liber şi în spaţii închise se regăsesc în cuprinsul Ordinului comun MTS/MS nr. 310/708/2021.